sâmbătă, 24 septembrie 2011

Viata de artist...

Imi croiesc drum spre un vis care nu stiu cand si daca se va concretiza vreodata. Deocamdata ma aflu in faza in care incerc sa imi explic faptul ca drumul spre ceva inseamna evolutie. Nu stiu din ce ar trebui alcatuita evolutia unui artist, dar daca ,,iti bagi picioarele" si iti vezi de drum, ocolind momentele de cumpana poate devii mai intelept sau pur si simplu vrei si indraznesti sa iei toate lucrurile asa cum vin, fara sa incerci sa le schimbi cursul.
De mica mi-am dorit sa cant, imi amintesc ca asta visam in fiecare noapte, iar viata mea fara muzica, mai ales in clipele dificile, nu stiu cum ar fi fost.
Zilele trecute, cand asteptam in curtea Liceului de Arta si ascultam elevii cum repeta, ba la pian, ba la vioara, am avut sentimentul unei greseli enorme in care s-a inscris viata mea acum cativa ani buni. Si privind inapoi nu ma mira nici macar problemele de sanatate pe care le-am avut si in liceu si dupa, fiindca toate aveau la baza un singur substrat NEFERICIREA. E ca si cum as fi trait un destin ce nu era al meu, ce nu trebuia sa fie, dar a fost. Eu stiu prea bine de ce spun lucrurile astea, dar nu stiu cand voi invata sa imi ascult instinctul si nici daca mai are sens sa privesc atat de des inapoi.
Se spune ca trecutul te defineste ca om. Pe mine ma defineste prezentul. Trecutul e doar o himera care imi bantuie noptile.Si in noptile mele, trecutul se schimba, fiindca in mintea mea traiesc numai eu un trecut ce ar fi putut schimba prezentul.