Cotidianul ne condamna la rutina. Dar rutina nu este totul in viata.Poate speriati de rutina, incercam sa evadam dintre zidurile acestei existente urmandu-ne pasiunile pe care fiecare dintre noi le are, la randul sau.
Pasiunea mea, se stie de acum, e muzica si urmarind evenimentele petrecute zilele trecute, facand o introspectie mi-am dat seama de cateva lucruri pe care mi-as dori sa vi le impartasesc.
Probabil multi dintre voi se intreaba (sau nu) cine sunt artistii si ce ii deosebeste pe acestia de ceilalti oameni, atata vreme cat majoritatea dintre noi prezentam aceleasi semnalmente care ne incadreaza cu succes in specia UMANA.
Hm...Ce are artistul in plus?Are mai multa lumina sau mai multa umbra?Mai multe ganduri sau niciunul? Mai mult curaj sau o doza veritabila de nebunie?Uitandu-ma la icoanele muzicii universale, parca nici Beethoven nu avea o fata de om ,,intreg la minte", dar viata dusa de acesta, conditiile impuse de circumstante si de oamenii de care acesta depindea, poate a sadit in mintea si in sufletul sau o doza de nemultumire.Elvis Prestley a fost un teribilist pe scena, iar America l-a transformat nu doar in ingerul muzicii pe care fiecare femeie l-ar fi vrut, ci si in demonul care bantuia mintile unor fete disperate.Dar acesta era publicul sau, iar azi mai traiesc milioane de oameni cu amintirea unor ani in care Elvis a fost perceput ca si talentul suprem al acelor vremuri.
Marlyn Monroe...ca sa nu ziceti ca ma leg exclusiv de muzica...Imaginea femeii perfecte cu fata de inger dar cu o putere demonica de a atrage atentia asupra ei.
Unitatea de masura a artistului e arta sa si publicul sau.Fara aceste doua puncte de referinta el aproape ca nu exista.Din nefericire publicul se schimba printr-o selectie naturala si uneori eforturile artistice par sa nu fie de ajuns pentru a-l pastra in varful piramidei.Dar ce e trist, ca dupa disparitia oricarui artist opera sa devine mai valoroasa.E ca si cum ar fi poleit-o zeii cu aur, iar existenta, pana atunci lipsita de importanta a acestuia devine subiect de tabloid si lectie de viata.
Daca am sti ca valoram mai mult cand nu suntem, nu ne-am mai naste deloc.Poate ca uneori trecerea violenta in lumea tenebrelor a unei persoane publice trage un semnal de alarma, insa nu de ajuns de sonor ca sa ignoram unele absente importante de pe scena.Poate ca azi ar trebui sa vorbim mai mult despre oameni si despre viata, decat despre amintiri si despre disparitii.Poate ca ar trebui sa pretuim mai mult prezentul unui om , decat trecutul.Si poate ar fi mai bine sa nu judecam pe nimeni, fiindca niciunul dintre noi nu suntem atat de fara de pacat incat sa avem dreptul sa punem la zid pe cineva.
ARTISTUL e construit altfel.El iubeste viata altfel, o traieste prin alte unitati de masura pamantesti decat restul rasei umane.Daca omul ar invata diferenta intre arta si viata , ar fi minunat.Si daca omul care completeaza artistul ar invata ca nu putem trai dupa legile pe care lumea actuala le impune, ar reusi sa si depaseasca momentele critice din viata lui.Ca oameni valoram foarte mult, dar ca artisti valoram imens, oricat de performanti sau neconfirmati am fi in arta noastra.
In preajma acestor cuvinte va ofer compania unei stele muzicale franceze, incomparabilul, incredibilul si genialul Gregory Lemarchal
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu