Ziduri...

Nu ma astept ca lumea sa inteleaga, nici sa accepte felul in care imi traiesc viata...am renuntat demult la asta.Zidurile lumii mele le mai escaladez si eu,...nu gasesc nimic inauntru care sa imi dea o noua perspectiva.Stiu doar ca trebuie sa imi sterg lacrimile si sa merg inainte.Sa cred in mine si sa imi spun ca maine va fi o noua zi, un nou inceput...Vad insa in jurul meu oameni nemultumiti de viata mea fiindca drumul unei familii il percep altfel.Dupa casatorie lumea asteapta un botez, iar eu nu ofer aceasta perspectiva.Si nici nu imi doresc.Nu fiindca n-as iubi, ci din prea multa iubire.Si nici nu ma astept sa intelegeti asta acum,...doar la timpul potrivit.
Intre zidurile lumii mele exista goluri multe si crede-ti-ma ca nimeni nu intelege prea devreme sau prea tarziu in ce nuante trebuie varuiti peretii.
Ce lasi in urma ta? Cenusa...Viata arde in tine nu doar calorii, ci focuri care ar trebui sa provoace artificii nu deserturi sau labirinturi absurde.Noi nu suntem campuri de flori, iar copiii nu traiesc in locul nostru nici noi prin ei.Uneori cred ca sunt folositi ca scuza de oamenii carora le este frica sa traiasca cu adevarat.Noi purtam singuri povara unor dureri sufletesti, fiindca omul are atata fericire incat daca o inmultim cu 1000 gasim echivalentul suferintelor din viata sa.
Si nici randurile acestea nu ma astept sa le intelegeti fiindca gandim diferit.Si asta face diferenta...
Sunt un artist neinteles.Nu stiu cat timp ma voi zbate intre noapte si zi, dar cand voi afla raspunsurile la intrebarile mele sunt sigura ca voi gasi cea mai buna cale sa imi continuu visul.Dar nu am sa il traiesc prin altii...