O noua zi...

Am si uitat de acest colt de suflet, o vreme...Timpul s-a scurs si in aceasta rostogolire am strans multe regrete.Pierderea Tatalui meu m-a facut sa ma indepartez putin de mine , sa privesc in jur si sa realizez ca nimic nu dureaza vesnic, din pacate.Uneori vreau sa scriu, pur si simplu.Sa imi astern pe hartie toate gandurile...uneori mi se pare in zadar. Am inceput sa scriu din ce in ce mai greu muzica, versuri.Am suferit si poate ca asta ar trebui sa fie un motor de cautare pentru inspiratia mea. Nu mai vreau sa scriu tristeturi, cu toate ca am foarte putine piese optimiste.Cui sa le cant?Muzica de consumatie e departe de sufletul meu.Pentru mine muzica e o stare, nu o cafea, nici un ceai, nici macar o savarina.E pur si simplu o stare.Imi inchipui ca traversez singura un hol imens, asta e starea care simt ca ma invaluie acum. Un prieten m-a rugat sa ii scriu niste versuri...sunt inca in holul acela imens, cu pereti albi si goi, cu o singura usa, la un capat pe care inca nu il zaresc.Astept sa se coloreze peretii , cu tablouri din viata cuiva, ca daca trebuie sa ma raportez doar la experienta mea de viata, la cate dezamagiri am avut pana acum in materie de oameni, s-ar putea sa se planga mult...o vreme. Asta ii spuneam si profesoarei mele de canto.Sunt undeva, intr-o zona de inertie.Stiu ca de mine depinde deplasarea...sau poate nu doar de mine.Un dram de noroc m-ar ajuta.Sper sa il regasesc.